FEMEIA LA 50 DE ANI

Trebuie sa ai neaparat aceasta varsta sau sa fii trecut prin ea ca sa poti vorbi despre viata femeii la 50 de ani. M-am gandit de mult timp sa scriu un articol pe aceasta tema si de abia acum am reusit sa-mi adun gandurile, dar sunt convinsa ca vor mai urma multe dezbateri, fiindca aria este destul de mare si sunt multe aspecte de abordat.

In cele mai multe articole care le-am frunzarit pe aceasta tema, majoritatea se refereau la sexualitatea femeii la 50 de ani, la kilogramele ei, la ridurile ei, la menopauza ei si mai putin la sufletul ei. Nu vreau deocamdata sa ma refer la ele, cu toate ca sunt demne de luat in seama. Exista o categorie de femei care la aceasta varsta, paradoxal, nu s-au produs prea multe schimbari, nu si-au modificat starea in functie de evolutia exterioara, nu s-au maturizat, nu s-au inteleptit asa cum ar fi de presups si pe deasupra “inca nu s-au vazut cu adevarat in oglinda” si aici ma refer la acea categorie de femei normale, netrecute prin cutit si lasere, la femei... Despre acceptare, ce sa mai spun! Inca folosesc la greu negarea pentru aspectul lor exterior si spera, asa, in virtutea inertiei ca isi vor reveni la starea initiala, ca se va intampla un miracol, ca…vor fii ceea ce au fost si inca ceva pe deasupra!!! Acestea sunt niste asteptari nerealiste, care in momentul cand vor fii constientizate, vor fi pandite de EA, d-na DEZAMAGIREA!

Dumneaei poate fii evitata pentru ca ciclul “tineretii” se va relua, dar pe spirala vietii, la un alt nivel si nu oricum, dorinta innoirii este intrinseca, ea vine peste tine in perioada asta, dar trebuie sa-ti doresti sa o pui in practica, pentru ca la acest nivel lucrurile nu se intampla pur si simplu ca in tinerete, ele trebuiesc facute sa mearga, trebuie efort si un munte de motivatie.

Este oarecum o perioada de cumpana, dar si de gratie!

Este o perioada de cumpana in viata fiecarei femei, in primul rand pentru ca incepe rand pe rand sa-si arate coltii gravitatia, toate parca metaforic vorbind “o iau la vale” si fizic si psihic, vederea nu mai este clara, stai la inceput cu doua perechi de ochelari atarnati pe gat si cand te-ai obisnuit cu ei, constati ca de fapt iar trebuie sa-i schimbi, incepi sa nu mai auzi bine, sa ai tiuitturi prin urechi, incepe sa te doara una, alta, urmeaza sprinten la vale pieile, suncile, sanii, cutele, ridurile…si nu mai spun ca déjà mi se face rau! Panoplia este completata de  bufeuri, transpiratiile nocturne, lipsa apetitului sexual, fatigabilitatea zilnica (te trezesti mai obosita decat atunci cand te-ai culcat), insomniile, anxietatile, atacurile de panica, lipsa concentrarii, jocurile memoriei si peste toate astea troneaza depresia care se instaleaza de cate ori vrea ea si o depasim de cate ori vrem noi!

Zic si gratie, pentru ca esti in faza cand ti-au “zburat puii din cuib” si te-ai mai eliberat de grijile legate de nevoile lor, a casei, este perioada cand in sfarsit ai timp si pentru tine, nu trebuie sa mai renunti la o placere pentru tine in favoarea celorlalti, cand poti fii stapana telecomenzii si sa stai o zi intrega la televizor fara sa faci nimic, sa nu-ti faci patul, sa nu faci atata curatenie, mancare, vase, nu mai ai atatea responsabilitati, este timpul in care poti sa te gandesti sa calatoresti, sa apuci sa vezi cu proprii ochi tot ceea ce ai tanjit vazand prin ochii altora, este timpul in care-ti poti vizita vechile prietene din liceu, este timpul cand te-ai eliberat de obligatiile sexuale fata de sot, perioada can el nu mai are motive sa te gelozeasca (daca are o gelozie normal si nu una patologica!), este timpul in care poti sa spui ce vrei si chiar sa faci avansuri fara sa fii considerata o amenintare, este timpul sa-ti faci dezvoltare personala, sa te duci iar a scoala, sa-ti reiei studiile, sa le inbunatatesti sau sa faci unele noi, sa inveti o limba straina, sa fii curioasa pentru tot ce este in jurul tau, preocupata de toate gadget-urile astea la moda (telefoane, Note II, tablete, laptop, etc.), sa faci tot ce poti ca sa nu-ti lancezeasca mintea si sufeltul.

Psihicul femeii de 50 de ani este in “zodia balantei”, este intr-un echilibru fragil, este confuz si derutat,  pentru ca nu stie cu ce sa echilibreze celalat taler sau defapt carui taler ii apartine!?! Este foarte important pentru ea sa gaseasca in seiful sufletului sau resursele, bogatiile trairilor, emotiile pozitive, sentimentele prieteniei, taria de caracter, rezistenta la frustrare, rabdarea si chiar intlelepciunea adunata cu migala si truda din toate intamplarile vietii pentru ca ele vor face ca talerele sa ramana in echilibru.

Este momentul sa-si descopere si constientizeze propriile valori, punctele tari dar si propriile limite, fapt ce o va determina pe viitor sa faca alegeri bune, in folosul ei. Oglinda va trebui sa devina prietena ei si nu dusmanul care a fost pana acum! 

Este timpul sa exerseze acceptarea si sa se iubeasca asa cum este cu bune si rele, cu ceea ce a facut bun si cu ceea ce nu a reusit, fara reprosuri, fara resentimente si fara vinovatii si abia apoi, redescoperind si constientizand adevarata sa valoare, sa mearga demn mai departe.

TEMERILE TERAPEUTULUI INCEPATOR (fragment)

N-am sa vorbesc despre o terapie anume, sa expun un studiu de caz, am sa ma refer in primul rand la relatia dintre client si terapeut, din perspectiva terapeutului incepator, adica si din perseptiva mea, a angoasele si fricilor starnite in mine, a nevoilor si a asteptarilor, a trairilor starnite de primul meu contact cu un client.

In momentul cand esti in bancile scolii, tot ce auzi ti se pare foarte interesant, mirabolant pe alocuri, parca te si vezi cu clientul in fata si iti poti imagina la cat de special vei fi tu, cum vei stii sa-i captezi atentia cu ceea ce ai invatat…, cum il vei ajuta si cat de frumos vei lucra tu cu el…, cum vei aplica toate acele tehnici care ti se par usoare la momentul acela, la indemana si de bun simt…, cat de copmliant va fi el (clientul) si cum rezultatele vor aparea pe negandite, cum…si nu mai are sens sa contiunui aceasta fantasma a binelui adus de tine in viata persoanei care va sta in fata ta…in fata terapeutului care speri sa devii tu!

Toate avertizarile primate in scoala, toate sfaturile date pe fata sau micile secrete impartasite de cei care ne-au indrumat pasii spre psihoterapie lucreaza in tine si iti tes in jurul tau o platosa cu care crezi ca vei castiga toate razboaiele create de  panicile, fobiile, anxietatile, depresiile si toata panoplia de tulburari cu care-ti va intra clientul in cabinetul tau.

Preocuparea principala si de baza a profesorilor in toate cursurile lor era sa-ti dea niste jaloane printre care sa schiezi cu gratie, dar fiind atent la limitele partiei date de clientul tau, ca nu cumva sa o parasesti si sa te trezesti pe cine stie ce coclauri fara sa mai stii de unde ai plecat si unde trebuie sa ajungi. E necesar de fiecare data sa gasesti si sa gandesti o terapie flexibila, creata special pentru clientul tau, pornind in primul rand de la specificitatea tulburarii lui, dar si de la nivelul lui cultural si educational, de la capacitatea lui intelectuala, de la originea mediului sau familial si nu numai.  

Nu stiu daca tot ce-ai invatat in scoli iti vine in minte atunci cand te afli fata in fata cu clientul! Ce pot sa spun este ca primeaza calitatea ta de om, educatia pe care ai primit-o, dragostea ta pentru drumul pe care ti l-ai ales in frumosul taram al psihoterapiei, dorinta ta de a face un bine, de a ajuta persoana aflata in suferinta si care si-a facut curaj sa vina sa-ti puna sufletul in maini.

Gerson (2004) vorbeste despre “inconsitientul relational” descriindu-l ca “legatura nerecunoscuta ce leaga fiecare relatie, penetrand expresia si constructia subiectivitatii fiecaruia si insconstientul individual din acea relatie”. Cu alte cuvinte, apare  interconecatarea simtita ca un “pod nevazut” intre client si terapeut” Gerson (2004) sau pe romaneste te simti “pe aceasi lungime de unda” cu el.

In cadrul terapiei, tot ce se intampla in momentele acelea, porneste din planurile paralele ale trairilor noastre, pentru ca actiunea se desfasoara in primul rand in mintile celor doi protagonisti si apoi ea este expusa ramanand in sarcina fiecaruia sa inteleaga ce a spus celalat.

Ca terapeut, tot ce trebuie urmarit este sa ramai in contact cu clientul in timpul sedintei,sa-ti tii in frau nerabdarea schimbarii pe care o urmaresti cu asiduitate in el, sa nu il invinovatesti daca el nu se ridica la inaltimea asteptarilor tale, dar in egala masura sa nu-ti fixezi standarde nerealiste, sa nu ramai blocat in aplicarea unor strategii sau a unui plan de tratament care vezi ca nu duce la niciun rezultat, sa nu intorci spatele contextului cultural din care provine ci sa te folosesti de el respectandu-i credintele, sa te incarci cu un munte de empatie, compasiune, rabdare si capacitate de ascultare, sa aplici ceea ce i se potriveste ca abordare, cuvinte, atitudini, tehnici, in doua cuvinte RESPECT SI FLEXIBILITATE!

PIESELE DE PUZZLE

Imaginati-va ca aveti in fata o multime de piese de puzzle care alcatuiesc imagini ale vietii voastre. Sunt intinse in dezordine pe masa, unele cu fata in sus, altele neantoarse inca, sunteti derutat si un pic confuz, in unele imagini va regasiti, in altele nu, unele placute, altele mai putin placute, unele fata de care aveti strangeri de inima, care va rascolesc si va seca la suflet, altele care va umplu de fericire. Sunt piesele voastre, este viata voastra! Poate ca unele imagini trecute au fost folositoare altcuiva, sunt imagini in care nu va regasiti, sunt imrumutate sau pur si simplu copiate dupa altii, dar nu au fost folositoare voua, nu va reprezinta.
Vine un moment cand trebuie sa ne facem timp pentru noi, sa ne aplecam asupra pieselor noastre de puzzle si cu rabdare si dragoste pentru noi si pentru ceea ce reprezentam ca fiinte alese sa bantuim acest pamant, sa alcatuim imagini in care sa ne regasim si care sa ne fie folositoare noua pentru devenirea noastra mai buna. Veti fi surprinsi de cate resurse aveti, de cata energie latenta se ascunde in cotloanele fiintei voastre, de cata creativitate si dorinta este stocata acolo, pregatita doar sa o activati. Daca nu reusiti singuri, nu ezitati sa cereti ajutorul!

Psiholog Mihaela Comisel

OGLINDA EMPATIE

Am crezut întodeauna despre mine că sunt o persoană empatică, și nu una oarecarea ci chiar una de excepție ținând cont de deschiderea, anii si experiențele mele. Nici acum nu-mi este chiar zdruncinată această convingere din temelii, doar că am constata că acest lucru este foarte complicat.
Empatia este un proces care trebuie lăsat să se deruleze în timp. Uneori mă trezesc in timpul unei ședințe că mă admonestez mental să mă opresc, să nu sar cu empatia din prima și să las pacientul să se devoaleze suficient de mult pentru că este dificil și uneori riscant să știi cu exactitate ce simte celălat.
Empatia în acest caz este un joc al oglinzilor, apuci să te oglindești în cioburile experiențelor pacientului, le asamblezi rapid în minte comparând imaginea rezultată cu una din imaginile experiențelor tale și sfârșești în felul acesta să te “pui în pielea lui” dar în același timp să proiectezi “la pachet” și propriile sentimente asupra celuilat.
Ar fi de preferat ca noi terapeuții să fim deschiși să lustruim acea oglindă din noi astfel încât nicio monstruozitate, masochism, sadism, violențe sau fantezii ale pacientului sa nu ne surprindă creând astfel posibilitatea ca el sa fie înțteles în toate ipostazele lui cele mai profunde și mai ales să simtă asta prin oglidire.
Oglinda empatiei se poate tulbura dacă nu cunoaștem istoricul pacientului, pentru că unghiul din care se va oglindi el în tine va fi cu totul altul, nu te va lăsa să te apropii suficient, nu vei descoperii legăturile cauzale și în felul acesta relația va suferii deformări grosolane care vor  fi o piedică în instalarea unei empatii veritabile.

Psihoterapeut Comisel Mihaela

ALEGERI

De cele mai multe ori, emotiile noastre sunt responsabile pentru alegerile si deciziile noastre, insa vine o vreme cand trebuie sa depasim reactiile emotionale si automate de moment pentru a ne putea raspunde intrebarii: „aceasta alegere este buna pentru mine cea de acum si cea care vreau sa devin, corespunde cu imaginea care o am despre mine insumi, ma aduce aproape de viitorul pe care mi-l doresc?”.

Emotiile fluctueaza in mod constant, de aceea nu este bine sa te iei dupa ele la prima lor aparitie daca vrei sa ajungi la destinatia dorita. Nu trebuie sa le luam drept repere sau busola pentru viitorul nostru, ele nu ne pot ajuta in aceasta privinta.

Nu este intodeauna usor sa faci alegeri corecte si sa tii drumul drept, dar trebuie sa privesti constient la tinta si sa te folosesti de magnetismul ei care iti va da putere si forta sa depasesti toate obstacolele, sa poti sa renunti la calea cea mai usoara, la micile momente de placere si obisnuintele stilului nostru caracteristic si superficial de a rezolva lucrurile. Nu trebuie sa ne multumim cu firimiturile obtinute facil! O alegere constienta este o alegere care are darul de a ne motiva, de a ne da forta si satisfactia persoanei care vom deveni. 

Psiholog Mihaela Comisel

NARCISISM SI IDENTIFICARE

Adevarta esenta a mitului lui Narcis incepe atunci cand acesta, privind in apa, nu stie ca imaginea care-l fascineaza este a sa. In felul acesta, Narcis se indragosteste nebuneste de o frumoasa creatura pe care o vede reflectata in rau si de care doreste cu ardoare sa se apropie, sa o imbratiseze. Frustrat si dezamagit, este mirat de faptul ca minunata faptura ii raspunde prin oglindire cu aceasi disperare si neputinta.
Impartasirea sentimentelor lui de catre nimfa il impresioneaza si ii produce o avalansa de sentimente duale pe care nu stie sa le gestioneze, pe de o parte ar dori sa-i usureze suferinta creaturii de care s-a indragostit, sa o aline, sa o consoleze, sa o salveze, iar pe de alta parte se lupta cu frustrarea sa personala, fapt ce-i aduce multa suferinta si in final, moartea.
Atunci cand Narcis priveste oglinda apei si-si vede imaginea, el nu se recunoaste, el trateaza imaginea ca fiind a altuia, ca pe un obiect. Acest fel de a privi este de fapt o privire intoarsa sper oglinda interioara, o privire fantasmatica a unei parti din sine ca pe un obiect, identificandu-se cu el ca si cum ar fi exterior. La baza identificarii este regasirea in reflexia fidela a subiectului a obiectului matern introiectat deja in faza primara, tanand cont ca el provenea dintr-o nimfa acvatica, de fapt o recunoastere matriciara.
Melanie Klein, considera ca identificarea proiectiva este de natura narcisica pentru ca nu pot exista relatii de obiect decat daca acestea reprezinta si mai ales, daca contin o parte din subiect. Cel mai bine se vede asta in vis, unde personajele care apar sunt proiectii a unei parti din subiect, dar care sunt percapute de visator complet separate de propriul eu.
In cazul melancoliei, Freud explica narcisismul ca o pierdere de obiect care echivaleaza cu pierderea de eu pentru ca libidoul eului are drept obiect propriul eu.
Individul narcisic este dominat de interesul pentru propria-i persoana si de aceea Freud sustine ca schizofrenicul prin scufundarea in propria-i lume fantasmamtica, poate fi catalogat tot "narcisic" pentru ca se hraneste cu propriile productii.
In stare narcisica, obiectul  exterior este respins si urat (vezi  respingerea lui Eco de catre Narcis) asa cum sustine P. Heimann, retragerea in sine echivaland cu obtinerea placerii libidinale din iubirea obiectului intern care a fuzionat cu eul, adica cu sine insusi. Din punct de vedere obiectiv, Narcis este intr-o stare narcisica iar subiedtiv este intr-o stare de iubire de obiect.

Psiholog Mihaela Comisel

GENIUL UNEI FURNICI

"Acum ceva timp m-am apucat să observ viaţa furnicilor şi mărturisesc că m-a uimit să văd cu cătă ordine şi dăruire muncesc ele.

Dar o furnică anume mi-a atras atenţia. Roscata cu abdomenul negru, de dimensiune medie,  furnica ducea cu ea un pai de şase ori mai mare decât ea. După ce a avansat cam un metru cu vizibile dificultăţi, a ajuns la un fel de şanţ, îngust dar adânc, format între două pietre mari. A încercat să traverseze într-un fel sau altul dar toate eforturile ei au fost zadarnice. În final furnicuţa a facut ceva cu totul insolit. Cu multă abilitate a sprijinit capetele paiului de o parte şi de alta a crăpăturii construind astfel un pod pe care apoi a putut traversa “abisul”. Când a ajuns pe cealaltă parte şi-a luat din nou povara în spate şi şi-a continuat călătoria. Furnica a ştiut să-si transforme povara într-o punte şi astfel şi-a putut continua drumul. Dacă nu ar fi avut acea povară,  aşa grea pentru ea cum era, nu şi-ar fi putut continua călătoria."

Aţi prins morala?

De câte ori noi ne plângem de problemele, poverile şi încercările pe care trebuie să le suportam?! Dar, fără să ne dăm seama, aceste poveri, dacă ştim să le ducem, se pot transforma în punţi care ne ajută să mergem mai departe şi în final sa triumfăm!

Sunt multe exemple in viata, de exemplu: o deficienţă cardiacă a facut dintr-un medic un chirurg renumit, un handicap fizic a facut dintr-un tânăr un mare scriitor, timiditatea unui student l-a ajutat să ajungă un mare cercetător, si multe altele...

Toate ne demonstrează acelaşi adevăr: că de multe ori trebuie să trecem prin momente grele pentru a ne bucura apoi de cele mai bune momente…Că trebuie să ne acceptăm cu curaj poverile şi încercările pentru a le putea transforma în succese şi prosperitate. Trebuie doar sa avem incredere in noi, in persevernta noastra, in faptul ca suntem unici si am fost alesi de Cel de Sus si el nu v-a permite ca incercarile sa te striveasca, ci iti va da forta sa le depasesti cu curaj, pentru a merge inainte.Treci în aceste momente prin probleme sau adversităţi? Aminteşte-ţi că îngrijorându-te şi speriindu-te nu reuşeşti nimic!"

Psiholog Mihaela Comisel