TEMERILE TERAPEUTULUI INCEPATOR (fragment)

N-am sa vorbesc despre o terapie anume, sa expun un studiu de caz, am sa ma refer in primul rand la relatia dintre client si terapeut, din perspectiva terapeutului incepator, adica si din perseptiva mea, a angoasele si fricilor starnite in mine, a nevoilor si a asteptarilor, a trairilor starnite de primul meu contact cu un client.

In momentul cand esti in bancile scolii, tot ce auzi ti se pare foarte interesant, mirabolant pe alocuri, parca te si vezi cu clientul in fata si iti poti imagina la cat de special vei fi tu, cum vei stii sa-i captezi atentia cu ceea ce ai invatat…, cum il vei ajuta si cat de frumos vei lucra tu cu el…, cum vei aplica toate acele tehnici care ti se par usoare la momentul acela, la indemana si de bun simt…, cat de copmliant va fi el (clientul) si cum rezultatele vor aparea pe negandite, cum…si nu mai are sens sa contiunui aceasta fantasma a binelui adus de tine in viata persoanei care va sta in fata ta…in fata terapeutului care speri sa devii tu!

Toate avertizarile primate in scoala, toate sfaturile date pe fata sau micile secrete impartasite de cei care ne-au indrumat pasii spre psihoterapie lucreaza in tine si iti tes in jurul tau o platosa cu care crezi ca vei castiga toate razboaiele create de  panicile, fobiile, anxietatile, depresiile si toata panoplia de tulburari cu care-ti va intra clientul in cabinetul tau.

Preocuparea principala si de baza a profesorilor in toate cursurile lor era sa-ti dea niste jaloane printre care sa schiezi cu gratie, dar fiind atent la limitele partiei date de clientul tau, ca nu cumva sa o parasesti si sa te trezesti pe cine stie ce coclauri fara sa mai stii de unde ai plecat si unde trebuie sa ajungi. E necesar de fiecare data sa gasesti si sa gandesti o terapie flexibila, creata special pentru clientul tau, pornind in primul rand de la specificitatea tulburarii lui, dar si de la nivelul lui cultural si educational, de la capacitatea lui intelectuala, de la originea mediului sau familial si nu numai.  

Nu stiu daca tot ce-ai invatat in scoli iti vine in minte atunci cand te afli fata in fata cu clientul! Ce pot sa spun este ca primeaza calitatea ta de om, educatia pe care ai primit-o, dragostea ta pentru drumul pe care ti l-ai ales in frumosul taram al psihoterapiei, dorinta ta de a face un bine, de a ajuta persoana aflata in suferinta si care si-a facut curaj sa vina sa-ti puna sufletul in maini.

Gerson (2004) vorbeste despre “inconsitientul relational” descriindu-l ca “legatura nerecunoscuta ce leaga fiecare relatie, penetrand expresia si constructia subiectivitatii fiecaruia si insconstientul individual din acea relatie”. Cu alte cuvinte, apare  interconecatarea simtita ca un “pod nevazut” intre client si terapeut” Gerson (2004) sau pe romaneste te simti “pe aceasi lungime de unda” cu el.

In cadrul terapiei, tot ce se intampla in momentele acelea, porneste din planurile paralele ale trairilor noastre, pentru ca actiunea se desfasoara in primul rand in mintile celor doi protagonisti si apoi ea este expusa ramanand in sarcina fiecaruia sa inteleaga ce a spus celalat.

Ca terapeut, tot ce trebuie urmarit este sa ramai in contact cu clientul in timpul sedintei,sa-ti tii in frau nerabdarea schimbarii pe care o urmaresti cu asiduitate in el, sa nu il invinovatesti daca el nu se ridica la inaltimea asteptarilor tale, dar in egala masura sa nu-ti fixezi standarde nerealiste, sa nu ramai blocat in aplicarea unor strategii sau a unui plan de tratament care vezi ca nu duce la niciun rezultat, sa nu intorci spatele contextului cultural din care provine ci sa te folosesti de el respectandu-i credintele, sa te incarci cu un munte de empatie, compasiune, rabdare si capacitate de ascultare, sa aplici ceea ce i se potriveste ca abordare, cuvinte, atitudini, tehnici, in doua cuvinte RESPECT SI FLEXIBILITATE!

PIESELE DE PUZZLE

Imaginati-va ca aveti in fata o multime de piese de puzzle care alcatuiesc imagini ale vietii voastre. Sunt intinse in dezordine pe masa, unele cu fata in sus, altele neantoarse inca, sunteti derutat si un pic confuz, in unele imagini va regasiti, in altele nu, unele placute, altele mai putin placute, unele fata de care aveti strangeri de inima, care va rascolesc si va seca la suflet, altele care va umplu de fericire. Sunt piesele voastre, este viata voastra! Poate ca unele imagini trecute au fost folositoare altcuiva, sunt imagini in care nu va regasiti, sunt imrumutate sau pur si simplu copiate dupa altii, dar nu au fost folositoare voua, nu va reprezinta.
Vine un moment cand trebuie sa ne facem timp pentru noi, sa ne aplecam asupra pieselor noastre de puzzle si cu rabdare si dragoste pentru noi si pentru ceea ce reprezentam ca fiinte alese sa bantuim acest pamant, sa alcatuim imagini in care sa ne regasim si care sa ne fie folositoare noua pentru devenirea noastra mai buna. Veti fi surprinsi de cate resurse aveti, de cata energie latenta se ascunde in cotloanele fiintei voastre, de cata creativitate si dorinta este stocata acolo, pregatita doar sa o activati. Daca nu reusiti singuri, nu ezitati sa cereti ajutorul!

Psiholog Mihaela Comisel

OGLINDA EMPATIE

Am crezut întodeauna despre mine că sunt o persoană empatică, și nu una oarecarea ci chiar una de excepție ținând cont de deschiderea, anii si experiențele mele. Nici acum nu-mi este chiar zdruncinată această convingere din temelii, doar că am constata că acest lucru este foarte complicat.
Empatia este un proces care trebuie lăsat să se deruleze în timp. Uneori mă trezesc in timpul unei ședințe că mă admonestez mental să mă opresc, să nu sar cu empatia din prima și să las pacientul să se devoaleze suficient de mult pentru că este dificil și uneori riscant să știi cu exactitate ce simte celălat.
Empatia în acest caz este un joc al oglinzilor, apuci să te oglindești în cioburile experiențelor pacientului, le asamblezi rapid în minte comparând imaginea rezultată cu una din imaginile experiențelor tale și sfârșești în felul acesta să te “pui în pielea lui” dar în același timp să proiectezi “la pachet” și propriile sentimente asupra celuilat.
Ar fi de preferat ca noi terapeuții să fim deschiși să lustruim acea oglindă din noi astfel încât nicio monstruozitate, masochism, sadism, violențe sau fantezii ale pacientului sa nu ne surprindă creând astfel posibilitatea ca el sa fie înțteles în toate ipostazele lui cele mai profunde și mai ales să simtă asta prin oglidire.
Oglinda empatiei se poate tulbura dacă nu cunoaștem istoricul pacientului, pentru că unghiul din care se va oglindi el în tine va fi cu totul altul, nu te va lăsa să te apropii suficient, nu vei descoperii legăturile cauzale și în felul acesta relația va suferii deformări grosolane care vor  fi o piedică în instalarea unei empatii veritabile.

Psihoterapeut Comisel Mihaela

ALEGERI

De cele mai multe ori, emotiile noastre sunt responsabile pentru alegerile si deciziile noastre, insa vine o vreme cand trebuie sa depasim reactiile emotionale si automate de moment pentru a ne putea raspunde intrebarii: „aceasta alegere este buna pentru mine cea de acum si cea care vreau sa devin, corespunde cu imaginea care o am despre mine insumi, ma aduce aproape de viitorul pe care mi-l doresc?”.

Emotiile fluctueaza in mod constant, de aceea nu este bine sa te iei dupa ele la prima lor aparitie daca vrei sa ajungi la destinatia dorita. Nu trebuie sa le luam drept repere sau busola pentru viitorul nostru, ele nu ne pot ajuta in aceasta privinta.

Nu este intodeauna usor sa faci alegeri corecte si sa tii drumul drept, dar trebuie sa privesti constient la tinta si sa te folosesti de magnetismul ei care iti va da putere si forta sa depasesti toate obstacolele, sa poti sa renunti la calea cea mai usoara, la micile momente de placere si obisnuintele stilului nostru caracteristic si superficial de a rezolva lucrurile. Nu trebuie sa ne multumim cu firimiturile obtinute facil! O alegere constienta este o alegere care are darul de a ne motiva, de a ne da forta si satisfactia persoanei care vom deveni. 

Psiholog Mihaela Comisel

NARCISISM SI IDENTIFICARE

Adevarta esenta a mitului lui Narcis incepe atunci cand acesta, privind in apa, nu stie ca imaginea care-l fascineaza este a sa. In felul acesta, Narcis se indragosteste nebuneste de o frumoasa creatura pe care o vede reflectata in rau si de care doreste cu ardoare sa se apropie, sa o imbratiseze. Frustrat si dezamagit, este mirat de faptul ca minunata faptura ii raspunde prin oglindire cu aceasi disperare si neputinta.
Impartasirea sentimentelor lui de catre nimfa il impresioneaza si ii produce o avalansa de sentimente duale pe care nu stie sa le gestioneze, pe de o parte ar dori sa-i usureze suferinta creaturii de care s-a indragostit, sa o aline, sa o consoleze, sa o salveze, iar pe de alta parte se lupta cu frustrarea sa personala, fapt ce-i aduce multa suferinta si in final, moartea.
Atunci cand Narcis priveste oglinda apei si-si vede imaginea, el nu se recunoaste, el trateaza imaginea ca fiind a altuia, ca pe un obiect. Acest fel de a privi este de fapt o privire intoarsa sper oglinda interioara, o privire fantasmatica a unei parti din sine ca pe un obiect, identificandu-se cu el ca si cum ar fi exterior. La baza identificarii este regasirea in reflexia fidela a subiectului a obiectului matern introiectat deja in faza primara, tanand cont ca el provenea dintr-o nimfa acvatica, de fapt o recunoastere matriciara.
Melanie Klein, considera ca identificarea proiectiva este de natura narcisica pentru ca nu pot exista relatii de obiect decat daca acestea reprezinta si mai ales, daca contin o parte din subiect. Cel mai bine se vede asta in vis, unde personajele care apar sunt proiectii a unei parti din subiect, dar care sunt percapute de visator complet separate de propriul eu.
In cazul melancoliei, Freud explica narcisismul ca o pierdere de obiect care echivaleaza cu pierderea de eu pentru ca libidoul eului are drept obiect propriul eu.
Individul narcisic este dominat de interesul pentru propria-i persoana si de aceea Freud sustine ca schizofrenicul prin scufundarea in propria-i lume fantasmamtica, poate fi catalogat tot "narcisic" pentru ca se hraneste cu propriile productii.
In stare narcisica, obiectul  exterior este respins si urat (vezi  respingerea lui Eco de catre Narcis) asa cum sustine P. Heimann, retragerea in sine echivaland cu obtinerea placerii libidinale din iubirea obiectului intern care a fuzionat cu eul, adica cu sine insusi. Din punct de vedere obiectiv, Narcis este intr-o stare narcisica iar subiedtiv este intr-o stare de iubire de obiect.

Psiholog Mihaela Comisel

GENIUL UNEI FURNICI

"Acum ceva timp m-am apucat să observ viaţa furnicilor şi mărturisesc că m-a uimit să văd cu cătă ordine şi dăruire muncesc ele.

Dar o furnică anume mi-a atras atenţia. Roscata cu abdomenul negru, de dimensiune medie,  furnica ducea cu ea un pai de şase ori mai mare decât ea. După ce a avansat cam un metru cu vizibile dificultăţi, a ajuns la un fel de şanţ, îngust dar adânc, format între două pietre mari. A încercat să traverseze într-un fel sau altul dar toate eforturile ei au fost zadarnice. În final furnicuţa a facut ceva cu totul insolit. Cu multă abilitate a sprijinit capetele paiului de o parte şi de alta a crăpăturii construind astfel un pod pe care apoi a putut traversa “abisul”. Când a ajuns pe cealaltă parte şi-a luat din nou povara în spate şi şi-a continuat călătoria. Furnica a ştiut să-si transforme povara într-o punte şi astfel şi-a putut continua drumul. Dacă nu ar fi avut acea povară,  aşa grea pentru ea cum era, nu şi-ar fi putut continua călătoria."

Aţi prins morala?

De câte ori noi ne plângem de problemele, poverile şi încercările pe care trebuie să le suportam?! Dar, fără să ne dăm seama, aceste poveri, dacă ştim să le ducem, se pot transforma în punţi care ne ajută să mergem mai departe şi în final sa triumfăm!

Sunt multe exemple in viata, de exemplu: o deficienţă cardiacă a facut dintr-un medic un chirurg renumit, un handicap fizic a facut dintr-un tânăr un mare scriitor, timiditatea unui student l-a ajutat să ajungă un mare cercetător, si multe altele...

Toate ne demonstrează acelaşi adevăr: că de multe ori trebuie să trecem prin momente grele pentru a ne bucura apoi de cele mai bune momente…Că trebuie să ne acceptăm cu curaj poverile şi încercările pentru a le putea transforma în succese şi prosperitate. Trebuie doar sa avem incredere in noi, in persevernta noastra, in faptul ca suntem unici si am fost alesi de Cel de Sus si el nu v-a permite ca incercarile sa te striveasca, ci iti va da forta sa le depasesti cu curaj, pentru a merge inainte.Treci în aceste momente prin probleme sau adversităţi? Aminteşte-ţi că îngrijorându-te şi speriindu-te nu reuşeşti nimic!"

Psiholog Mihaela Comisel

PLEDOARIE PENTRU DRAGOSTE PATERNA

SCRISOARE PENTRU TATAL MEU (partea I)

Cand iti propui sa scrii o asemenea scrisoare ai doua viziuni, in primul rand al zadarniciei, cunoscand destinatarul caruia vrei sa i te adresezi si care fie vorba intre noi, a avut grija toata viata sa-ti inoculeze viermele nesigurantei, a lipsei de valoare, a indiferentei si a racelii afective, fie ai o speranta nebuna, prosteasca si infantila, o asteptare care ti-ai inabusit-o ani la rand in strafundurile fiintei tale si care ti-e frica sa o scoti la suprafata, tanjesti sa primesti ceva ce ai asteptat zadarnic toata viata, ceva ca o recunoastere a greselilor pe care el le-a facut cu voia sau nu, o cerere de iertare ca o alifie tamaduitoare pentru ranile tale datorate lipsei lui de iubire, o reactie binecuvantata, asa ca intr-un film cu happy end.

Pe de alta parte realizezi ca este batran si numic nu-l mai zdruncina acum, la cate rezistente are si la ce mecanisme de aparare si-a confectionat, nu ar putea vedea decat victima din el, faptul ca a fost inselat, ca a fost parasit si faptul ca a trebuit sa creasca un copil. Nu ar fi capabil sa vada decat propriul sacrificiu si nimic mai mult in economia lui mentala. Ma straduiesc sa fac un exercitiu de imaginatie si nu mi-l pot imagina stand in fata mea...cum sa-l materializez cand am senzatia de perete inalt, gol si murdar, fara posibilitatea de a vedea ceva dincolo de el sau nici macar sa-i simt rezonata...? Unde mai pun frica de autoritate, frica de el, frica ca-l voi dezamagii, ca nu-i sunt recunoscatoare, frica de mine...FRICA!

Ma vad copil in memoria ecran care este facut din colaje, din imagini, intamplari suprapuse din locatii si momente diferite, din imaginile sugerate de altii sau chiar de mine prin proiectia subiectiva a ceea ce a fost si a ceea ce as fi vrut sa fie si care in final dau o fluiditate filmului copilariei mele. Ca sa pot comunica mental cu el, trebuie sa fac mai mult, sa mi-l imaginez in carne si oase in fata mea, dar acest lucru ma ingrozeste mai mult decat imi dau seama, simt ca nu as putea sa ma uit in ochii lui si el nici atat, ca s-ar crea un moment de penibilitate in care gestica si vorbele, fie vor fi impietrite, fie s-ar ajunge la atacuri si la reprosuri greu de suportat de ambele parti. Un om ca el, coplesit de vina si resentimente, depresiv, anxios si pesimist, cu o fobie sociala pronuntata, vesnic nemultumit, fara D-zeu si anesteziat emotional nu mai poate reactiona la nici un fel de readuceri aminte sau totul ar percepe ca reprosuri, ca atac la propria-i persoana. Nici vorba de revelatii, de remuscari, de iertare, de gesturi sau cuvinte vindecatoare pentru ranile mele!

Cum poti sa ceri dragoste unui om care nu a primit-o, care a fost la randul lui vitregit, care a fost respins de propria-i mama, care a crescut cu o bunica batrana si saraca, care nu a cunoscut mangaierea, cuvintele dulci si imbratisarea, care nu a avut la randul lui intr-un climat de dragoste, cum sa dea ceva din ce nu a primit si la care probabil inconstient, a tanjit la randu-i  toata viata? Toatea astea l-au facut sa idealizeze ideea de dragoste, ideea de iubire, sa devina critic pentru tot ce nu incape in calapodul sau, sa schingiuiasca pe toti in propriul pat a lui Procust? Si cum acest filon procustian sa nu se transmita mai departe in mine cand mi l-a inoculat cu sarg atatia ani, sapand santuri adanci de nefericire si neiubire, la randul meu transmitand aceasi idealitate a dragostei pe care nu am cunoscut-o si pe care am revendicat-o de la fiecare?

In viata primesti dragoste in diferite feluri. Atunci cand traiesti intr-un climat normal, aceste „diferite feluri” iti sunt cunoscute, le-ai trait, te-au ajutat sa-ti formezi un tablou a ceea ce inseamna dragoste primita si simtita pe mai multe lungimi de unda, in mai multe registre si in mai multe tonalitati, adica in „diferite feluri”, mai directa, mai indirecta, in cantitate mai mica sau mai mare, prin gesturi subtile sau nu, etc. Atunci cand traiesti intr-un climat lipsit de dragoste, esti nevoit sa-ti confectionezi un fals tablou, din imagini adunate de la altii, din carti, din filme, din experientele altora, intr-un mod subiectiv, doar ceea ce te-a impresionat cu adevarat si ceva care nu ai trait tu, dar care astepti sa traiesti. Aici intervine tragedia pentru ca nimic din ceea ce primesti in mod evident nu se incadreaza in tabloul tau ideal sau poti sa treci pe langa manifestari ale dregostei fara sa le recunosti, pentru ca nu le-ai trait. Oricum esti in pierdere, esti stigmatizat sa alergi dupa ceea ce nu vei avea niciodata sau sa ignori ceea ce intalnesti in fiecare zi fara sa recunosti!

Psiholog Mihaela Gavrila Comisel